Trecutul e subapreciat și supra-apreciat

Zilele trecute, căutând ceva prin debarale, am găsit cutia mea cu amintiri. Acea cutie specială plină de fotografii, de bilețele de dragoste primite și de ciorne de scrisorele trimise, câte-o felicitare în formă de inimă și multe alte nimicuri care au avut cândva o valoare sentimentală.

Pe moment am uitat ce aveam de făcut: am început să deschid fiecare felicitare, să citesc fiecare bilet. De multe dintre ele mi-am amintit din primul moment. Altele, de felul: ”A fost o noapte minunată nu te voi uita niciodată – Raluca”, mi-au produs ceva nedumerire. Care Raluca? Care noapte? (Dacă citești aceste rânduri Raluca, scrie-mi da?)

Am luat la rând fotografiile: poze din liceu, de la bal (aoleu ce vestimentație aveam), poze din cantonamentul de arte marțiale de la mare (ce bine arătam, acum realizez). Bineînțeles că atunci nu eram chiar așa de conștient și mă întrebam ce vede o fată la mine de mă place. Normal, nu o întrebam direct, mai aveam de lucrat la capitolul curaj și auto-apreciere. De altfel este o melodie a lui Buz Luhrmann – Everybody’s Free To Wear Sunscreen, care tare ar trebui studiată în ședințele de personal growth. Bine, nu muzica ci textul care este absolut genial. Printre altele, spune așa:

„Enjoy the power and beauty of your youth
oh nevermind;
you will not understand the power and beauty of your youth until they have faded
But trust me, in 20 years you’ll look back at photos of yourself
and recall in a way you can’t grasp now how much possibility lay before
you and how fabulous you really looked…”

Așa-i că le zice bine?

Am răsfoit printr-un morman de amintiri care mi-au adus în prezent frânturi din trecut. De cele mai multe ori amintiri plăcute ale unor oameni cu care nu am mai interacționat de o viață, evenimente importante care mi-au amintit că am iubit, am suferit, m-am simțit bine sau mai puțin bine. Am găsit până și biletul de cinema al filmului cu care am fost la prima întâlnire cu marea mea crush din liceu. Și destul de multe ”nu te voi uita niciodată”, am băgat eu de seamă. Sunt mulțumit, se pare că perioada respectivă am trăit mai intens decât îmi aminteam eu.

Trecând prin toate aceste bilețele și fotografii mi-am dat seama cât sunt de norocos că am prins vremurile dinaintea apariției rețelelor sociale. Acum totul este digital și după o perioadă trecutul devine foarte greu de accesat dacă nu imposibil. Ai vorbit cu cineva pe Facebook la început de relație? Cât de greu este să revezi conversațiile inițiale? De bine de rău, înainte exista Yahoo Messenger unde aveai acces ușor. Dar chiar și așa, nimic nu se compară cu sentimentul de a citi un bilet sau de vedea o poză făcută pe film cu un aparat de 2 lei care îți amintește de o persoană specială și un moment special.

Cumva, simt că digitalul ne rupe de trecutul nostru. Ceea ce am spus sau gândit acum 1, 2, 5 ani sunt niște note de subsol îngropate într-un wall mult prea bogat în informație inutilă. Trecem mai departe în viață și le uităm, ceea ce este mare păcat. Amintirile mele au ajuns business-ul altuia.

Trecutul este subapreciat

Fiecare dintre noi avem un trecut. El este o sumă de experiențe care și-au pus amprenta asupra persoanei actuale. În el găsim semințele omului care am devenit, omului pe care îl privim în oglindă zi de zi. Să te rupi de trecut, să te rupi de propria istorie înseamnă să îți tai accesul la o incredibilă resursă care conține majoritatea răspunsurilor la problemele pe care le ai astăzi.

Nu știi de ce nu poți lega relații? Caută răspunsul în experiențele trecutului.

Nu știi de unde vine o frică? Tot în trecut vei găsi răspunsul.

Astfel, trecutul este ca un calculator imens care pe lângă înregistrările momentelor conține cele mai subtile informații posibile. În trecut găsim sursele programelor din subconștient, programe ce rulează în prezent.

Automatismele se formeaza tot în ”trecut”. Creierul este astfel programat încât să consume un minim de energie, așa încât aceste programe funcționează după următorul principiu:

Eveniment → Procesare → Efect (decizie)

Când se întâmplă un anumit eveniment, mintea noastră ia o decizie în urma procesării datelor. Procesarea, adică gândirea în termeni de zi cu zi, este mare consumator de glucoză, creierul find responsabil cu până la 30% din energia consumată de întreg corpul. Din acest motiv, în timp acest proces devine automat, astfel încât se sare peste procesare și se ajunge rapid la decizia cunoscută deja. Să luăm următorul exemplu drag mie:

Bărbații sunt toți niște porci.

Și ca să fim politically correct, femeile sunt toate niște curve.

Auzim des ambele afirmații. Dar hai să vedem cum se formează ele. În primul caz, o femeie a fost înșelată de un bărbat care corespunde descrierii. Prima dată încearcă să înțeleagă de ce. Procesează datele și ajunge la decizia că respectivul a fost sau nu animalul respectiv. Să zicem că pățește și a doua oară. Deja aceste două experiențe îi confirmă că da, se găsesc doar groh-grohi și probabil că toți bărbații sunt așa. Mai aude și de pe la prietene de fapte asemănătoare. Având deja propriile convingeri instaurate, datele din exterior nu fac decât să le întărească. Ca urmare, pe viitor nu va mai trata individual noul bărbat apărut în viața ei, ci va pleca din start de la premisa că toți sunt infideli. Dispare partea de gândire și de individualizare, care ar putea să îi arate că generalizarea este greșită.

Am simplificat puțin, însă aceasta este ideea generală. Cam greu să construiești ceva durabil cu o astfel de convingere, nu? Cam la fel stă situația și în cazul doi. Aici, ca o paranteză interesantă: când o femeie zice asta se referă de obicei la alte femei din anturajul bărbatului, femei care nu au nicio legătură cu caracterizarea respectivă și a căror singur defect este că există și ele pe-acolo. Bărbații însă, folosesc expresia în sensul ei propriu.

Trecutul propriu ar trebui privit ca o sursă extrem de importantă de informații despre noi înșine. Ideal este să îl analizăm, să extragem experiențele și învățăturile care ne ajută în prezent, dar să îl lăsăm acolo unde este. Una dintre cele mai des întâlnite greșeli este că aducem trecutul cu noi în prezent. Ne încărcăm astfel cu un lest care ajunge să ne sufoce.

Trecutul este supra-apreciat

Vorbeam în articolul ”De cealaltă parte a fricii…” despre cum prezentul este abandonat în favoarea unui viitor improbabil, de obicei negativ. Acest lucru se întâmplă deoarece acum, în prezent, avem o anumită spaimă de ce s-ar putea întâmpla. Dar de unde vine această temere? Din trecut, evident. Din ceea ce ni s-a întâmplat sau am văzut la alții că s-a întâmplat.

Lucrurile sunt mai complexe aici, pentru că subconștientul nu are un model foarte clar de funcționare. Nu este previzibil în sensul că o cauză X are ca rezultat decizia de tip Y. O cauză X are ca rezultat decizia de tip UYZ, adică apare un set de efecte. Poate unul sau două sunt mai ușor de corelat, dar altele devin destul de greu de legat de cauza originală fără o analiză profundă de specialitate.

Tocmai din acest motiv, autoanaliza este un instrument util în a detecta sursele tiparelor de comportament. Însă trebuie făcută o distincție importantă: trecutul nu are nicio legătură cu prezentul. Efectele experiențelor din trecut sunt cele care ne influențează. Și aici intervine sistemul emoțional care are darul de a fixa experiențele în memoria de lungă durată.

Există un principiu numit principiul inducției. Acest principiu spune că dacă un fapt se repetă de un număr suficient de mare de ori, pe viitor presupunem automat că se va întâmpla la fel. Soarele răsare în fiecare zi, deci suntem siguri că și mâine va răsări… sau poate că nu. Acest principiu se bazează tot automatismele din subconștient, care evită gândirea rațională. Pentru că dacă stai să te gândești coștient la afirmația de mai sus, știi că va veni un moment când nu va mai fi așa.

Avem cu toții o mulțime de automatisme sau programe care ne dictează cea mai mare parte a vieții. Unele sunt vizibile, altele din păcate sunt atât de subtile încât nu putem să le identificăm sau chiar suntem convinși de opusul lor. Ca să îți dau un exemplu din propria mea experiență:

Când am început ședințele de coaching eram ferm convins că iubesc oamenii și fac asta pentru ei. Într-o seară, de curiozitate m-am testat să văd dacă și subconștientul meu este de aceeași părere. Din fericire există în Theta Healing o tehnică ce permite accesul la programul din subconștient. Mare mi-a fost surpriza să descopăr că eu de fapt nu iubesc oamenii. M-am reprogramat (tot printr-o tehnica din Theta Healing) și acum știu sigur că programul folosit de mintea mea este cel pe care l-am dorit. Iar când am început să lucrez cu mine, am descoperit aproape 200 de astfel de automatisme care nu îmi erau de folos și pe care a trebuit să le rezolv. A fost o surpriză, mai ales că deja făcusem pași importanți și credeam că sunt destul de bine. Atunci am înțeles cu adevărat ce instrument formidabil avem între urechi…

Revenind la motivele pentru care trecutul este supra-apreciat: de multe ori luăm cu noi bucăți din trecut și ne așteptăm ca prezentul și viitorul să le confirme. Ne este frică de suferință, iar trecutul conține tot traseul, deja parcurs. Este ca o potecă bătută pe care o cunoaștem deja și pe marginea cărora cresc bălării aparent periculoase. Problema este că poteca ne duce de fiecare dată în același loc, dacă nu ne găsim curajul să vedem ce e cu bălăriile alea.

Uităm că prezentul este acum, situațiile sunt diferite, oamenii sunt diferiți, noi suntem diferiți, totul este altfel. Cât despre viitor, el este și mai incert. Supra-apreciem trecutul în cazul în care îl considerăm deținătorul tuturor cheilor prezentului și viitorului.

Trecutul trebuie tratat ca ceea ce este el: o vastă bază  de informații care ne ajută să luăm decizii mai bune. Dar el trebuie să rămână acolo unde e. Relațiile din trecut nu trebuie aduse în relația actuală. Modul în care să ai o relație mai bună, asta da.

„The past is never dead.
It’s not even past.”
William Faulkner

În concluzie, te invit să îți faci o mică analiză a experiențelor trecute. Fă pace cu trecutul. Alege conștient cum să tratezi experiențele din prezent, nu considera că dacă s-a întâmplat ceva cândva, se va întâmpla mereu. Totul este diferit acum. Cu fiecare secundă, viața se schimbă. Nici tu nu mai ești la fel. Nici natura, nici societatea, nici tehnologia, nimic. Da, trecutul poate oferi o falsă idee de siguranță. Există însă un singur lucru sigur pe lumea asta: faptul că la un moment dat plecăm din ea. Dar nici măcar nu știm când. Așa că dacă ai de ales, alege să fii prezent sau prezentă în fiecare moment important. Lasă trecutul și nu te gândi la viitor mai mult decât este cazul. Și trecutul și viitorul există într-un singur loc: în mintea ta.

Altfel tot ceea ce ai, ce avem cu toții acum este doar prezentul.