Multe locuri la care nu te-ai aștepta sunt adevărate izvoare de înțelepciune. Acesta este și cazul dialogului de mai jos, apărut în 1979, din care reies unele dintre cele mai importante principii ale masculinității. Beat that, Tony Robbins!
A fost o surpriză pentru mine să găsesc astfel de idei într-un film pe care nu l-am urmărit niciodată în întregime, nefiind un fan al acestui gen. Mai mult, de la o vreme încoace am început să evit orice fel de violență, chiar și cea simulată în filme. Dar hai să îți redau dialogul, ca să îl citești și discutăm după. Sper că te descurci cu limba engleză.
Partea I
R: You know, I was thinking that, uh… I ain’t supposed to do no commercials and… I ain’t supposed to work in no meat house. I’m supposed to be a fighter.
A: But you… you gave that up.
R: Mm. I think I’m becomin’ a nobody again, too.
A: In whose eyes? Not mine.
R: In mine. In here. (points to his head)
Partea a II-a
A: We’ll get by.
R: That’s just it. I don’t want just to get by the hard way, you know? I want you to have good things. I want the kid to have good things.
A: We’ll have ‘em.
R: I just think we need ‘em now, don’t you?
Partea a III-a
A: Rocky, please… You don’t have to prove anything.
R: Adrian, it’s all I know.
A: I don’t want you to do it.
R: It’s all I know. Adrian? You know… I never asked you to stop bein’ a woman, you know? Please, I’m askin’ you, please… don’t ask me to stop bein’ a man. Please.
Așa cum probabil ai înțeles până acum, dialogul face parte din filmul Rocky 2, scris și regizat de Sylvester Stallone. Din epoca de aur a ”mușchitozaurilor”, Stallone mi s-a părut cel mai puțin interesant, dar asta până ce i-am aflat povestea de viață, care este impresionantă și care m-a făcut să îl apreciez ca om.
Stallone a muncit mult pentru a ajunge cine este astăzi, iar debutul său a fost cu filmul Rocky, unde interpretează rolul unui boxer. Cu scenariul primului Rocky odată scris, Stallone a început să bată pe la ușile studiourilor de film, pentru a-l ecraniza. Scenariul a stârnit interes, însă actorul avea o clauză: el și numai el putea să joace rolul principal. În consecință, multe oportunități au dispărut, studiourile neavând încredere într-un actor necunoscut, care pe deasupra vorbea și ciudat, din pricina unei paralizii parțiale a feței, urmare a unui accident la naștere.
Credincios visului său, Sylvester Stallone nu a renunțat, deși ajunsese într-o stare jalnică și nu mai avea nici măcar o casă unde să stea. O perioadă a dormit pe străzi. Însă, la un moment dat, a reușit să găsească producătorul dispus să îi acorde încredere, iar restul este istorie…
Ți-am povestit puțin din trecutul actorului, pentru a înțelege mai bine substratul dialogului de mai sus. El face parte din cel de-al doilea scenariu scris, după succesul impresionant pe care l-a avut cu primul film. Hai să vedem acum ce putem învăța din acest dialog simplu, dar genial.
Rocky spune clar în prima parte a dialogului că visul lui este să fie un luptător. Nu măcelar, nu actor în reclame, nimic altceva. El este luptător și asta trebuie să facă. Forța visului este mai puternică, iar perioada în care l-a abandonat l-a făcut să se simtă un ”nobody again”.
A-ți abandona visul în favoarea unor lucruri care pentru moment par facile aduce după sine plata unui preț, de obicei mult mai mare decât ne putem imagina atunci când luăm decizia. Iar personajul nostru știe acest lucru. Știe că, dacă renunță la visul lui, prețul plătit față de el însuși va fi prea mare pentru a-l accepta. Rocky este puternic centrat pe interior. Soția lui îi spune că pentru ea va fi în continuare un star, însă replica lui este simplă și puternică: ”In mine. In here.” și arată către cap.
Prin câteva linii de dialog, Stallone ne arată aici un adevăr profund, adevăr trăit pe pielea lui: visul unui bărbat este cel mai puternic atu pe care îl poate avea. Visul trebuie urmat, altfel apare devalorizarea, și nu în ochii celorlalți, ci în propria minte. Iar asta duce la moartea spirituală a bărbatului prin negarea sinelui.
Mai departe, actorul ne vorbește despre rolul bărbatului în familie. Într-adevăr, un bărbat trebuie să poată să își întrețină familia și trebuie să poată face asta acum. Nu este timp de așteptat pentru un mâine, lucrurile trebuie făcute azi. Când ai un vis de transformat în realitate, nu trebuie amânat până mâine, poimâine sau până într-o zi cu soare. Trebuie început de astăzi, de acum. Richard Branson, celebrul antreprenor, spunea într-un interviu că a constatat un lucru în comun la majoritatea antreprenorilor de succes: când au o idee, o pun în practică imediat, chiar dacă nu au pe moment toate datele și informațiile necesare. Dar se apucă de treabă astăzi.
Revenind la film, dialogul ne mai dezvăluie un fapt interesant. Personajul nostru nu se mulțumește să se descurce (get by), ci își dorește abundență în viață, atât pentru el, cât și pentru familia lui. Și asta nu este negociabil, nu este un punct la care să fie dispus să renunțe, chiar dacă prețul plătit este lupta grea care îl așteaptă. Vorbim aici despre stabilirea unor standarde clare, pe care cu toții le avem, deși rareori le conștientizăm. Aceste standarde ne determină de fapt calitatea vieții, determină lucrurile pe care ni le dorim, relațiile pe care le construim, casa în care locuim, vacanțele pe care le avem, practic tot.
Cea de-a treia parte a dialogului este superbă. Adrian, ca orice soție îngrijorată, ar prefera să îl știe pe Rocky acasă în loc să se lupte. Este o situație des întâlnită în multe relații. Bărbatul sălbatic este domesticit, pentru a face față relației de cuplu. Iar ea încearcă din răsputeri să îl abată de la țelul său, pentru propria-i protecție. Are nevoie de el în rolul său de cap al familiei și îi este frică să nu îl piardă.
Un amănunt interesant este faptul că nu este vorba aici de a demonstra ceva prin continuarea carierei de luptător, ci de a trăi visul. E o nuanță foarte importantă, pentru că Rocky nu vrea să demonstreze cuiva că poate, el trebuie să își trăiască visul, iar asta subliniază din nou o puternică centrare pe interior. El are forța de a face lucrurile să se întâmple, de a crea realitatea pe care o dorește. Linia aceasta de dialog alungă orice umbră de îndoială că ar prima factorii externi. Lupta lui este mai întâi internă – lucru arătat la început – abia pe urmă se mută în ring.
Ultima parte a dialogului poate fi interpretată, în funcție de tipul relației de cuplu, fie ca o provocare pe care femeia o lansează bărbatului pentru a-i testa determinarea și, în esență, trăsăturile masculine, fie ca o domesticire pe care unele femei încearcă să o facă (și unele chiar reușesc), omorând masculinitatea și spiritul bărbatului.
Replica finală este genială, în același spirit:
R: It’s all I know. Adrian? You know… I never asked you to stop bein’ a woman, you know? Please, I’m askin’ you, please… don’t ask me to stop bein’ a man. Please.
Hai să traduc: ”Sunt un bărbat, lasă-mă să fiu bărbat, chiar dacă sunt într-o relație cu tine. Am lucruri de făcut care țin de esența mea, nu mi-o îngrădi. A fi bărbat înseamnă să îmi urmez visul, a fi bărbat înseamnă să am mentalitatea învingătorului, înseamnă să lupt pentru ceea ce îmi doresc. Nu îmi lua asta, așa cum nici eu nu ți-am spus să renunți la ceea ce te face pe tine să fii femeie. Suntem un bărbat și o femeie într-o relație, iar asta nu ne anulează trăsăturile de bărbat și de femeie.”
În câte cupluri bărbatul ”uită” să mai fie bărbat și femeia să mai fie femeie? Iar după un număr de ani, se privesc unul pe celălalt și se întreabă ce naiba i-a apropiat? O astfel de relație este sufocantă, omoară orice evoluție posibilă, aplatizează simțurile și ajunge să fie pe autopilot. Te întrebi de ce el sau ea nu mai au nicio bucurie? Uite, din acest motiv. Esența feminină și cea masculină au fost amestecate într-o supă Yin-Yang sălcie, fără vreo aromă. Fac aici o mică paranteză cu rol de sfat. Chiar și în relațiile sănătoase, este bine ca fiecare dintre parteneri să petreacă timp cu cei de același sex, pentru a se reîncărca energetic și a-și păstra polarizarea.
Frumusețea dialogului constă, printre altele, și în faptul că Adrian poate fi interpretată ca vocea interioară pe care o avem cu toții. Acea voce care răspunde mereu cu ”dar dacă?”, ”stai acasă că e mai sigur așa”, ”nu risca, uite ce poți păți”. Dacă îți dorești controlul asupra propriei vieți, totul începe cu stăpânirea acestei voci interioare. În esență, scopul ei nu este rău: dorește să ne țină protejați, să se asigure că suntem în viață, adică în zona de confort. Dar pe pământul ăsta, nimeni nu a făcut ceva extraordinar rămânând în zona de confort. Pur și simplu nu așa funcționează lucrurile.
Știu că iar ți-am făcut capul varză, așa că, pentru a-ți fi mai ușor, ți-am rezumat aici ideile dezbătute.