Să înțelegem bărbații – III
În primele părți ale acestei serii am vorbit despre libertatea unui bărbat și de dorința sa de control. Am arătat cum se împletesc ele și cât de importante sunt pentru sănătatea psihologică a bărbatului. Poți citi aici partea I și aici partea a II-a dacă nu ai făcut-o până acum.
Mai există însă un element care, dacă lipsește, afectează atât viața bărbatului cât și a cuplului. Un element director care oferă sens, echilibru și o cale de urmat. Este vorba despre misiunea personală.
Misiunea personală a unui bărbat
Dacă facem un detur… ancestral să îi zicem, ajungem în perioada în care bărbații se duceau la vânat și se ocupau de bunăstarea familiei. Ei erau cei care procurau mâncare, care se ocupau de protecție și de apărare, ei erau războinicii trimiși să cucerească sau să poarte tratative. Asta ca un mic rezumat.
Care este elementul comun al acestor lucruri? Fiecare bărbat avea o misiune clar definită în cadrul comunității din care făcea parte, o misiune pe care trebuia să o ducă la îndeplinire și care îi conferea un sens al existenței sale. Sensul era o dată practic și în al doilea rând psihologic. Îndeplinirea cu succes a misiunilor aducea după sine prestigiu, recompense materiale și psihologice. Acumula experiență. Era fericit că a putut fi de ajutor. Se simțea important pentru comunitate.
Gata cu deturul, ne întoarcem în secolul nostru.
Dar mai înainte de asta, să nu uităm ca evoluția umană nu a fost liniară ci exponențială. Toate aceste trăsături ancestrale sunt încă în noi, latente, dar funcționând încă și influențându-ne viața în moduri subtile.
Astfel, nevoia de un sens al existenței s-a păstrat, chiar dacă valențele sunt altele. Acum s-a transformat într-o nevoie de a avea o carieră, de a avea succes, nevoia de recunoaștere într-un anumit domeniu, etc. Misiunea personală a căpătat astfel conotații diferite. Poate că pentru cineva, ea este să facă cea mai gustoasă pizza. Pentru altcineva, să le ofere copiilor ceea ce el nu a avut la vârsta lor. Pentru un alt bărbat, să ajungă un savant renumit. Altul, să fie cu cât mai multe femei sau să vadă toate meciurile echipei favorite. Da, pot fi și acestea misiuni personale.
Filmele ne oferă cele mai bune exemple de misiuni pentru că acestea sunt distilate și ajung la esență. Sunt astfel ușor de observat și înțeles. Dacă studiezi orice personaj de film, el are o motivație, un scop și o călătorie pentru atingerea respectivului scop. Iar cele mai simple fire narative sunt cele din filmele de acțiune. Personajul principal suferă o nedreptate (fratele lui Van Damme e omorât), el pleacă într-o misiune de răzbunare pe parcursul căreia trebuie să învețe să se lupte, iar la final reușește, transformat fiind de tot procesul. Asta-i tot. Acum imaginează-ți că personajul principal nu are nicio misiune. Fratele o pățește grav, iar Van Damme timp de 2 ore se plimba pe ecrane neștiind ce să facă, pentru că nu are nicio șansă să se răzbune. The End. Te-ai mai uita?
Pentru a include un sens real al existenței, misiunea trebuie să implice o dezvoltare personală, o creștere, o transformare. Să duci gunoiul zilnic e un bun exemplu de disciplină, dar nu e o misiune personală prea strălucită. Astfel, apar două mari scopuri:
Misiunea ca sens al existenței
Imaginează-ți un vapor pierdut în noapte pe o mare agitată. Pe punte veghează căpitanul dar instrumentele nu funcționează. A încercat să se ghideze după stele, dar norii deși le ascund. Știe că trebuie să ajungă la țărm, altfel vasul este pierdut. Dar fără instrumente, fără niciun reper, sunt slabe șanse. Nu cunoaște marea în acea zonă, știe doar că sunt recifuri periculoase pe care le poate lovi oricând. Stă pe punte, anticipând fiecare val și tot ceea ce poate face este să poziționeze vasul astfel încât să nu fie răsturnat.
La un moment dat zărește lumina unui far în depărtare. În acea secundă se schimbă totul. Acum are o direcție, nu mai reacționează la factorii de mediu ci știe că are un vas de dus până la țărm. Perspectiva se schimbă instantaneu. Acum poate determina și unde se află, poate calcula cel mai bun traseu care să îl ferească de recifuri. Poate că nu va reuși să ajungă, dar va face tot ceea ce poate.
Analogia de mai sus este ilustrativă pentru ce se întâmplă cu un bărbat atunci când are sau nu are o misiune personală. Fără ea, nu are o direcție, reacționează la evenimentele din exterior, se află în derivă și îi este foarte greu să păstreze un drum in viață. Iar odată găsită, totul se schimbă cât ai clipi din ochi.
Misiunea ca mijloc de creștere personală
Ne întoarcem pe punte, în povestirea de mai sus. Căpitanul nostru, să-i spunem Jack dar nu Sparrow pentru că e din alt film, vede acum farul și are direcția. Dar mai are o călătorie de parcurs, cu pericole la tot pasul: lipsa instrumentelor de navigație, marea agitată, recifurile periculoase. Fiecare milă marină parcursă către lumină este un succes. Nu poate dormi, nu își poate lua pauză nicio clipă. Oamenii îl privesc, știu că viața lor depinde de căpitan. Au încredere în el. Iar căpitanul are o misiune: să îi ducă pe toți teferi la țărm.
Către dimineață se zărește portul, iar oamenii, obosiți și înfrigurați, parcă reînvie. Salvarea e aproape. Singur, Jack știe că încă nu au depășit toate pericolele. Dar portul este din ce în ce mai aproape, se vede pe coastă prin canalul îngust străjuit de far. Un ultim efort de a ține vasul pe șenalul navigabil și apele se liniștesc. Ultima bucată de drum este o joacă.
Abia după ce vasul este amarat în port, căpitanul Jack se trezește ca dintr-o transă. A fost atât de preocupat de misiunea lui încât nu a realizat trecerea timpului. Mai mult, nu și-a permis să fie o secundă speriat deși au trecut prin clipe grele. Știe că în astfel de momente frica îl poate face să ia decizii greșite. Își revine acum, când secundul vine la el și îl felicită, când vede chipurile fericite ale oamenilor care acum sunt în siguranță.
Dar cel mai important, trecând peste orice protocol, în brațe i se aruncă alergând un copil. În spatele lui, vine mama sa. Căpitanul își îmbrățișează familia, râde pentru prima dată în ultimele 24 de ore și coboară la țărm împreună cu cei dragi.
Sper că ți-a plăcut mica mea dramatizare. Gândește-te acum la căpitan. Ce efecte crezi că a avut experiența de mai sus pentru el? Îl va ajuta pe viitor? Va fi mai încrezător în propriile forțe și în echipaj? Familia îl va privi altfel? Vor fi mai apropiați? Îl vor privi ca pe un om care știe să aibă grijă de familie și pentru care niciun efort nu e prea mare ca ei să fie în siguranță?
Astfel prima misiune a unui bărbat este să își cunoască misiunea personală. Chiar dacă viața nu este încă pusă în ordine, cunoașterea misiunii personale are efecte profunde asupra lui, asupra puterii sale și asupra relației cu o femeie. Un bărbat autentic, care și-a identificat misiunea și o aplică, va dori ca și femeia de lângă el să crească. Să crească în iubire, în fericire. Își dorește să îi fie ghid și suport, dar nu poate face asta decât dacă el însuși este aliniat cu propriul sens al existenței.
În concluzie, misiunea personală ajută bărbatul să iasă din modul de supraviețuire și să intre în cel de creștere și transformare, cu efecte benefice asupra tuturor celor din jur.
Inițial nu aveam în plan să scriu despre asta, însă cred că este bine să închei cu câteva cuvinte despre atracție, din perspectiva bărbaților.
Atracția este inevitabilă
Dacă mi-ai urmărit filmele, atunci deja știi că energia masculină și cu cea feminină se atrag. Pur și simplu așa funcționează natural, precum doi magneți de pol opus.
Nu degeaba am spus energia feminină și nu femeia. Asta pentru că bărbații sunt atrași de toate formele de energie feminină: femei, muzică, natură, alcool, artă, insule tropicale. Orice radiază viață, e dinamic și relaxant. Este absolut natural să fie așa, iar dacă un bărbat încearcă să ascundă acest lucru, are o problemă pe undeva.
Bărbații sunt atrași de femei. Acest lucru se poate întâmpla oriunde: pe stradă, în magazin, în reviste sau pe Facebook. Pentru un bărbat, atracția se manifestă ca un val de curent care-l traversează și care îl umple de energie. E ca și cum ar fi brusc pus la încărcat. Atracția ia diverse forme: atracție sexuală, admirație, inspirație, motivație. Pentru un bărbat, zâmbetul unei femei chiar poate face ziua mai frumoasă. Sunt momente în care mă simt extrem de fericit pentru simplul motiv că sunt bărbat și am acces la astfel de energie. Senzația este greu de descris, trebuie trăită.
Ca atracția să funcționeze, trebuie neapărat să existe polaritatea de care vorbeam mai sus. Bărbații masculini sunt atrași de femei feminine iar bărbații feminini de femei masculine. Nu există exclusiv atracție vizuală: dacă o femeie este o sursă de energie feminină, radiantă, expansivă, există premisele atracției. Simpla ei prezență este suficientă.
Există însă o diferență între atracție și dorința de a face sex cu acea femeie. Atracția este naturală, dar modul în care reacționează bărbatul face diferența. Poate alege să meargă mai departe cu acea femeie și să devină intimi. La fel de bine, bărbatul poate savura această energie, se poate încărca și atât.
A încerca să stăpânești atracția este misiune imposibilă. Pur și simplu este o energie căreia nu i te poți opune. Mai ales într-un cuplu se încearcă de multe ori domesticirea partenerului (fie el, fie ea). Dar faptul că nu vorbești sau nu arăți lucruri nu înseamnă că ele nu există. Ele sunt acolo și vor ieși la suprafață mai puternic atunci când va apărea ocazia.
A înțelege natura reală a atracției și a faptului că fără o decizie ulterioară conștientă ea nu reprezintă un pericol, este o cu totul altă abordare. Am cunoscut femei cu care râdeam și ne arătam pe stradă persoane care ni se păreau atractive. Lucrul acesta simplu ne făcea să ne simțim liberi și culmea, și mai apropiați unul de celălalt. Puteam fi noi înșine și era teribil de reconfortant. Din păcate însă, opusul este mai des întâlnit. Astfel apar gelozia, minciunile, nemulțumirile, certurile și mai târziu, exploatarea ocaziilor care apar. Energiile ținute în frâu, blocate în interior, au toate șansele să explodeze la un moment dat cu efecte nefaste.
Atâta timp când amândoi partenerii sunt dedicați unul celuilalt, atâta timp cât înțeleg natura reală a atracției și faptul că nu reprezintă un pericol în lipsa unei decizii conștiente de a îi da curs, relația nu are decât de câștigat. Iar o relație solidă și frumoasă, în care amândoi partenerii se sprijină unul pe celălalt, în care există profunzimi, în care amândoi sunt împliniți, are slabe șanse să se clatine în fața unei influențe exterioare.
Ah, și nu te aștepta să înțelegi vreodată bărbații perfect, așa cum nici noi nu ne așteptăm să înțelegem complet femeile. Exact doza asta de mister e ceea ce dă savoare relațiilor. Pentru că fericirea stă în lucruri mici. Iar lucrurile mici pe care nu le înțelegem și nu le controlăm sunt tare atractive.
Închei aici ultimul articol din serie. Dacă nu le-ai citit pe restul, uite aici partea I și aici partea a II-a.
