Pentru că mâine vei pleca

S-a făcut dimineața, iar tu dormi încă lângă mine. Nu mă mai satur să-ți privesc chipul frumos, ochii acum închiși… și buzele de a căror senzualitate îmi este deja dor.

Respiri încet, iar privirea mea alunecă spre trupul tău, abia conturat sub cearșaf. Relaxarea și siguranța se ghicesc prin țesătura subțire. Te-ai predat cu totul, ți-ai lăsat fricile și temerile pentru o clipă și ți-ai dat voie să fii vulnerabilă. Iar vulnerabilitatea asta este de-a dreptul delicioasă. Femeia iubită, dormind lângă tine, are ceva sublim în ea.

Aș putea să te privesc cu orele așa, fără să fac nici cea mai mică mișcare care ți-ar deranja somnul. Dar gândurile îmi zboară libere la tine, la noi, la visurile tale. Cine știe în ce lumi călătorești acum? Poate că visezi, sau poate că nu. Chiar nu am de unde să știu.

Îmi amintesc momente cu noi. Amintirile mă duc către ziua când am privit amândoi lumea de sus, din Burj Al Arab. Te lipiseși de geam, ca un copil în țara minunilor. Dar oricât de încântătoare era priveliștea, eu te priveam pe tine. Asta era tot ceea ce vedeam. Și atunci mi-am dat seama că nu contează unde suntem, nu contează dacă în jurul nostru sunt munți, mări sau orașe, tot ceea ce contează suntem noi… Și mă scufund în amintirea asta, o las să mă învăluie cald, ca soarele blând din primele ore ale zilei.

Parcă îmi simți privirea… sau îmi citești gândurile… te trezești alene, ca o pisică, te întinzi, deschizi ochii și îmi zâmbești. Dai să te ridici, iar cearșaful aluneca descoperindu-ți trupul pe care îl cunosc atât de bine. Pielea fină, bronzată acum, pe care o mângâi ori de câte ori am ocazia să o ating. Fiecare adâncitură, fiecare rotunjime… totul. Forma trupului, pe care aș putea-o desena-o oricând. Părul, alunecându-ți moale pe piept. Îți cunosc toate gesturile, toate mișcările, toate formele.

Rușinată, îți strângi brațele pe piept acoperindu-ți sânii rotunzi. Cicatricile vor dispărea în timp, la fel și durerea. Bisturiul nemilos al chirurgului a tăiat cu precizie în carne. Nu voi uita niciodată prima noapte în care am văzut urmele, acele vânătăi albastre-gălbui. Și chiar și așa, te vedeam la fel de frumoasă ca și până atunci. Eu, un superficial în convalescență…

Cu delicatețe, îți dau brațele deoparte și te întâmpin cu un lung sărut la care îmi răspunzi vibrând. Te simt cum tremuri, simt toate fibrele trupului tău, căruia îi iubesc fiecare centimetru pătrat. Nu am mai simțit asta pentru altcineva. Dar de când te-am cunoscut pe tine, totul s-a schimbat. M-ai dezvățat de superficialitate și de aparențe. Mi-a mai rămas numai dragostea, pe care ți-am dăruit-o ție în totalitate.

Și nu am nevoie de nimic altceva. Poate doar de o cafea, dar asta pentru că o beau alături de tine. Iar diminețile astea, aromate cu parfumul cafelei, au ceva magic, de poveste.

Sunt fericit că sunt bărbat, aici, acum, cu tine.

Pentru că mâine știu că vei pleca. Sau poate că azi, deja. Am învățat să îți privesc în suflet, nu numai corpul. Am învățat să îți citesc în ochi, nu numai pe buze. Am ajuns să simt când vine acest moment. O nouă cicatrice pe inimă, ca să fie mai puternică. Oricum bate ca nebuna acum. Și de fiecare dată când o simte pe a ta aproape.

Și cu toate astea, știi ceva? Nu mi-aș dori să fiu în altă parte. Nici măcar o secundă. Nici cu trupul, nici cu mintea. Ești aici și e tot ceea ce contează acum.

Niciodată nu știi unde te va prinde seara. Niciodată nu știi cu cine… sau fără cine. Nici măcar dacă va mai exista seara. Așa că secretul fericirii stă în prezent. În momente și în clipe. În clipa în care sunt cu tine. În clipa în care îți sărut buzele.

Și chiar și atunci când te întorci și spui la revedere, deși amândoi știm că e o minciună care ascunde un adio.