Îngerii și cercul coțofenelor
Poate unul dintre cele mai mari mituri vehiculate e acela că dragostea este suficientă. Mulțumim Disney pentru asta! Nici acum și nici în trecut nu a fost așa. Este adevărat, iubirea reprezintă cel mai important liant între două persoane. Este adevărat, îi poate ajuta să treacă peste aproape orice. Dar ea în sine nu este suficientă și nu este o garanție pentru o relație, o familie și o viață împlinită.
Sunt mai multe motive pentru asta. Dar cele mai importante sunt două: cine ești tu, personalitatea ta, perspectivele tale, frământările și nesiguranțele tale și cei din jurul tău: cercul de prieteni sau de prietene, familia, societatea.
De 100 de ani, Disney ne vinde ideea că dragostea învinge tot. Poveștile din bătrâni ne arată cât de multe obstacole sunt învinse prin dragoste. Dar cam toate se termină cu: și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Închidem cartea și visăm. Apoi privim în jur unde atâția oameni nu sunt fericiți deși iubesc. Latura romantică a iubirii pălește în fața realității imediate.
Principalul succes al unei relații este dat de complexitatea personalității fiecăruia, în parte. Nu de cuplu. Pentru că un cuplu nu este altceva decât o sumă de personalități care își găsesc puncte comune dar au și foarte multe diferențe ce trebuie împăcate cumva. Secretul stă în echilibrul celor două.
Scriam în articolul trecut despre Steven Spielberg, și mă voi reîntoarce la el. Dupa primul său succes, Steven s-a împrietenit cu noua generație de regizori de la Hollywood: Brian de Palma, George Lucas și Martin Scorsese. Toți erau tineri, ”pe val” și în curs de afirmare. Steven povestește că erau nedespărțiți: se ajutau unii pe alții, se criticau, veneau cu idei. Fiecare film era disecat și supus criticii constructive a celorlalți. În acea oază de talent, toți au contribuit la dezvoltarea fiecăruia. Având stiluri diferite, fiecare a împrumutat de la ceilalți ceea ce lui îi lipsea. Astfel și-au modelat personalitatea, au devenit mai profunzi și mai complecși, lucru care s-a văzut imediat în ceea ce au realizat ulterior.
Lucrurile acestea se întâmplau pe vremea când era lansat primul film din seria Star Wars, adică în anii ‘70. Ca un fapt amuzant: Martin Scorsese povestestea că prima oară când a văzut Războiul Stelelor, încă în faza de montaj și fără efecte speciale, nu a înțeles nimic din el: cine cu cine se luptă, care e povestea, care e toată treaba cu rebelii și imperialii. Înțelegând ca publicul poate trece prin aceeași confuzie, George Lucas a adăugat acel intro cu scrisul tridimensional, ce a devenit simbolul de necontestat al tuturor filmelor din serie.
Au trecut 40 de ani de atunci. Dar ceea ce au realizat acești regizori rămâne și acum în istoria cinematografiei. Iar în acele vremuri nu exista nici măcar conceptul de personal growth. Translatat în termeni moderni, ceea ce au făcut ei se cheamă grup de mastermind.
Grupurile de mastermind sunt din ce în ce mai întâlnite în ziua de azi, fie că vorbim despre viața personală, diverse domenii specifice sau în afaceri și antreprenoriat. Rolul lor este să maximizeze inteligența și cunoștințele fiecăruia, accelerând astfel dezvoltarea fiecărui membru totodată protejându-l și de o parte din greșelile pe care le-ar putea face în acest proces. Mai mult, fiecare membru având propria rețea stabilită, poate ajuta direct cu resursele de care dispune. Este chintesența conceptului de win-win.
Există însă o condiție esențială dacă vrei să evoluezi prin intermediul unui astfel de grup: trebuie să ai acolo oameni mai buni decât tine pe domeniul respectiv. Altfel, vei rămâne la fel sau chiar vei involua, deși scopul este să crești. Există și excepții de la regulă, dar nu despre teoria grupului de mastermind vreau să-ți vorbesc așa încât nu voi intra prea mult în detalii.
Ajungem acum la tine. Știi că și tu, și eu, și cam oricine din lumea asta are propriul grup de mastermind neoficial? Este vorba despre cercul de prieteni sau de prietene. Cu ei schimbi impresii și experiențe, la ei cauți înțelegere și ajutor atunci când treci prin perioade mai dificile. De la ei înveți și încerci să nu repeți greșelile lor.
Se spune că fiecare dintre noi suntem suma celor mai apropiați 5 prieteni. S-a demonstrat în repetate rânduri că oricât de originali și unici credem că suntem noi, de fapt suntem o suma de concepte și idei preluate din jurul nostru. Fie că citim o carte, vorbim cu cineva, ne uităm la un film, constant preluăm, acumulăm, procesăm idei. Depinde de noi însă ce anume preluăm și cum interpretăm experiențele.
Și astfel ajungem la subiectul principal al acestui articol. Cred că până acum a devenit destul de clar și titlul pe care l-am ales.
Prietenele tale. Ah, serile cu fetele în oraș în care ieșiți, vă simțiți bine și… schimbați impresii despre bărbați. Cu cine a mai ieșit Mirela. Cum e Alex cu jobul. Ce prostii a mai făcut Bogdan. Petre care e un nesimțit deși e soțul Cristinei de 2 ani. Cred că știi deja scenariul.
Apoi, pleci spre casă reluând în minte punctele principale discutate. Ți se rupe inima pentru Cristina, e o fată atât de bună dar care suferă cu tăntălăul ăla lângă ea. Mirela, recent divorțată, a adoptat o atitudine pragmatică: bărbații zic orice să ajungă în pat cu femeile. Pui capul pe pernă și îți amintești și tu de eșecurile din trecut. Da, poate că Mirela are dreptate. Nici tu nu ai acum o relație. Ultima s-a terminat destul de prost: certuri, acuzații, gelozie. Te-ai închis în tine. Adormi gândindu-te că bărbații sunt toți la fel, au dreptate fetele.
Ieși și următoarea săptămână. Și următoarea. Nu se schimbă mai nimic. În timp ajungi să internalizezi părerile celorlalte și fără să îți dai seama toată atitudinea ta față de bărbați se schimbă. Dacă bărbații ar fi altfel… ce viață frumoasă ai avea.
Dar iată, într-o zi soarta ți-l scoate în cale pe Mihai care pare să te placă. Și tu îl placi, însă în tine se dă o luptă. Pe de-o parte ți-ai dori ca el să fie bărbatul iubit, să fie alesul, iar pe de alta lupți cu convingerile adânc înrădăcinate. Ești în expectativă. Nu te deschizi prea mult față de el. Ai suspiciuni. Iar Mihai simte toate lucrurile astea. Însă orice efort ar face el, are de luptat cu demonii tăi. Într-un final, ceva se rupe în el. Iubirea nu este suficientă. Și pleacă, în lacrimi, dar pleacă.
Poate că am dramatizat puțin lucrurile, însă în linii mari acesta este scenariul. Înțelegi acum cele două motive despre care îți vorbeam la începutul articolului?
Acesta este cercul coțofenelor: acele femei din jurul tău care îți amplifică nesiguranțele, care îți induc temeri și care te fac să te îndoiești de tine și de oameni în general. Ele se recunosc ușor: mereu cu probleme, mereu nemulțumite, mereu având o perspectivă sumbră asupra lumii înconjurătoare. Se autointitulează ”realiste”. Dacă ai astfel de prietene, evită-le cât poți de mult. Mai devreme sau mai târziu vei adopta involuntar o parte din perspectivele lor asupra vieții. Nu uita că perspectiva fiecăruia este dată de modul în care interpretează propriile experiențe. Oprah Winfrey a fost violată și bătută, a avut o copilărie și o adolescență de coșmar. Putea să moară drogată sub un pod, dar a ales să nu se lase definită de teroarea îndurată, s-a ridicat și acum este un model pentru lumea întreagă.
Alege-ți cu grijă modul în care îți interpretezi experiențele, este esențial dacă vrei să fii fericită.
Și acum, câte ceva despre adunarea îngerilor. Acești oameni au avut parte de experiențele lor și bune și rele. S-au ridicat deasupra celor negative, știu că generalizarea este o greșeală și au învățat să trateze fiecare situație individual. Au ales să-și țină inima deschisă indiferent prin ce au trecut. Știu că a te închide înseamnă a te pedepsi singură, a-ți tăia dreptul la propria fericire. Femeile cu inima închisă nu sunt mai protejate, sunt ca o cetate unde nimic nu intră și nimic nu iese. Nici măcar lucrurile esențiale vieții. De aceea e o condamnare la o moarte spirituală lentă. Îți sufoci esența în speranța că nu vei mai suferi. Dar uiți un lucru. Suferința este în tine mereu, orice ai face și oriunde ai merge. Nu mă crezi? Dacă nu ar fi așa, atunci de ce te-ai mai închide acum, în prezent? Ce-ți alimentează această stare? Fostele suferințe, transformate în frică de potențiale viitoare suferințe sunt sursa energiei pe care o consumi pentru a te închide în tine, pentru a suprima cursul natural și firesc al vieții. Și ai nevoie de multă energie pentru asta, mult mai multă decât îți poți imagina.
Îngerii despre care îți vorbesc ar trebui să fie cercul tău de prietene. De la ele vei prelua încredere, vor putea să te sfătuiască de bine, vor fi alături de tine cu adevărat atunci când plângi. Pentru că vor fi momente când vei plânge, la fel cum vor fi momente când vei râde. Și cu toate astea nu vor pleca și nu te vor trăda (pentru că da, femeile din cercul coțofenelor fac deseori asta și în sinea ta știi). Nu te vor vorbi pe la spate cu prima ocazie. Pentru ele, nu vei fi o modalitate plăcută de a petrece seara și atât.
Cum te poți înconjura de astfel de persoane? Caută-le pe cele care te inspiră, pe cele care nu judecă oamenii. Caută-le pe cele pozitive, care nu fac crize că e mâncarea rece la restaurant. Caută acele femei autentice. Dar va trebui să le oferi și tu ceva în schimb. Pentru că îngerii nu pot fi prieteni cu coțofenele. Pregătește-te să devii un înger și tu. Și odată ce ai devenit un înger, nimic nu mai este imposibil. Dispar toate limitele. Îți câștigi dreptul la o viață așa cum îți dorești, la iubire, la relații frumoase și la fericire.
Există o vorbă românească din bătrâni: spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești. Tu cu cine alegi să îți petreci timpul: cu îngerii sau alături de coțofene?
Privește poza alăturată. Îți place? Am făcut-o acum câteva zile, când am organizat un tur fotografic de toamnă în parcul Herăstrău. Dar ceea ce este cu adevărat uimitor nu s-a petrecut în fața aparatului foto. Ceea ce s-a întâmplat în spatele camerei, la cateva zeci de metri distanță, a fost mult mai frumos decât orice fotografie aș fi putut face atunci. Pe când mergeam pe alee, la o cotitură am văzut un cuplu, un el și o ea. Stăteau în mijlocul drumului în picioare ținându-se în brațe. Ea ușor pe vârfuri, el înconjurându-i talia delicată cu mâinile. Nu le vedeam fețele întrucât erau îngropate în umărul celuilalt , însă m-a izbit faptul că păreau încremeniți amândoi. Niciunul nu mișca o fibră. Nici măcar nu se sărutau. I-am urmărit cu privirea pe când treceam pe lângă ei. Erau în lumea lor acolo, în aceeași poziție, fără să se miște un milimetru. Așa i-am și lăsat în urmă, pentru că m-am uitat după ei până i-am pierdut din vedere. Ei doi, ca o statuie în mijlocul oamenilor prea grăbiți să îi bage în seamă. Primul impuls a fost să le fac o poză, sigur nu ar fi remarcat niciunul. Dar era prea frumos momentul, am simțit că aș fi intrat cu bocancii în sufletul lor într-un moment atât de intim și totuși atât de public. Nu știu ce poveste aveau. Dar sunt sigur că mi-ar fi plăcut să aflu.
NOTĂ: Să mă ierte bietele coțofene, alea reale, că le-am folosit aici ca exemplu. Nu am nimic cu ele, doar că ciripesc mult și fără sens așa că erau o alegere bună pentru ilustrarea ideii. Namaste!
