De cealaltă parte a fricii…

Aș vrea să… dar mi-e frică. Dacă nu reușesc? Dacă mă respinge? Dacă nu-mi răspunde așa cum îmi doresc?

De câte ori ți-ai pus astfel de întrebări? De câte ori ai decis că e mai bine să închizi în tine dorințele și emoțiile pentru că ”este mai sigur așa”?

Bine ai venit în lumea fricii. O lume care te ține prizonier sau prizonieră – dar care nu este o închisoare reală decât în măsura în care îi permiți tu să fie. Ea este de fapt o închisoare a minții. Oricine a studiat puțină psihologie știe că mintea nu face diferența dintre realitate și imaginație.

Frica e bună. E bună să te apere de urși noaptea în padure. E bună atunci când te determină să reduci viteza pe carosabilul umed. E foarte bună atunci când auzi sunetul unei explozii în spate. Toate aceste cazuri sunt exemple în care frica are un rol pozitiv: acela de a te ține în viață și de a-ți asigura integritatea corporală.

Fiecare dintre noi ne naștem cu două mari frici: frica de a cădea și frica de zgomote puternice. Nu e greu de observat că amândouă țin de supraviețuire, de instinctul de conservare. Dar de unde apar toate celelalte? De unde apare frica de exprimare în public spre exemplu? Sau frica de a încerca o direcție nouă, o carieră nouă, o viață nouă?

Există două mari surse: copilăria și educația școlară. Hai să le vedem pe amândouă.

Copilăria începe mult mai devreme decât ne imaginăm noi. Încă din perioada sarcinii, fătul devine conștient și începe să preia informații din mediul exterior. Dacă părinții au o relație armonioasă sau plină de certuri, dacă ascultă un anumit tip de muzică sau altul, dacă vorbesc cu fătul sau nu, toate acestea influențează viitorul copil. După naștere aproape fiecare acțiune este contabilizată de creierul în formare al copilului, care este un adevărat burete. Copilul nu învață pentru că îi spui să facă așa sau pe dincolo, copilul este o ființă vizuală. El observă spațiul înconjurător, preia informațiile de acolo și le asimilează.

Copilul este un observator extrem de sensibil. Un simplu cuvânt sau un gest aparent nesemnificativ pentru un adult își poate găsi rădăcinile în mintea lui și poate crește precum un copac. Spre exemplu, dacă vede un adult mușcat de un cățel, poate dezvolta la rândul său frică de animale deși el nu a fost niciodată în pericol. Din păcate însă mecanismele sunt mult mai subtile și devine foarte dificil chiar și pentru psiholog să ajungă la rădăcina problemei. Cert este că în copilărie se formează o mare parte din fricile viitorului adult.

Educația școlară vine după cei șapte ani de acasă și impune viitorului adult un sistem rigid, bazat pe repetiție, recompensă și pedeapsă. Cam asta făcea și Pavlov cu câinele său. Copilul învață destul de repede regulile și pedepsele aplicate în cazul încălcării lor. O notă mică? Ceartă din partea părinților. Ca atare, va face orice să evite greșelile, chiar dacă asta înseamnă a copia sau a înșela sistemul în alte forme. Încă de la o vârstă fragedă, viitorul adult se obișnuiește cu noțiunea de ierarhie. În clasă sunt copii mai buni decât el sau mai slabi. Se poate simți amenințat de cei buni sau superior celor mai puțin buni. Apare concurența, fiecare este pentru el. Așteaptă anxios rezultatul unui test pentru a dovedi că este mai bun decât alții. Dar dezvoltă frica de a fi mai slab decât fruntașii clasei. Ajunge să se autoevalueze prin notele primite și nu prin calitățile sale reale.

Cu sufletul rupt între dorința de a dovedi altora cine este și ce poate, copilul ajuns adolescent acum face următorul pas către viața reală. A învățat la școală că greșelile sunt pedepsite, ca atare îi este frică să arate că este om și poate greși. A adoptat măști care să îi ofere sentimentul de siguranță, măști pe care le va purta toată viața în toate aspectele ei: carieră, relații, prieteni.

Fricile acumulate devin astfel o parte constantă din viața adultului, un prieten protector fără de care totul este supus hazardului și nesiguranței. Oare să fie așa? Oare cum ar fi viața atunci când alegi conștient să îți depășești condiționările acumulate? Cum arată viața atunci când îți învingi cele mai mari frici? Ce este de cealaltă parte a fricii?

De cealaltă parte a fricii este de fapt, viața

Un aspect care m-a fascinat mereu de când am început să studiez fricile și blocajele este faptul că în 99% din cazuri, frica nu se referă la ceva palpabil, ci la un eveniment imaginat undeva in viitor. Ca atare, ne limităm realitatea prezentă și ceea ce putem trăi sau avea acum, renunțăm la ele pentru un viitor care nu știm dacă se va confirma sau nu.

De exemplu:

• Mi-e frică să ma implic (prezent) într-o relație cu un bărbat deoarece mi-e teamă că o să ma înșele și voi suferi (viitor incert)
• Mi-e frică să exprim ceea ce simt (acum), deoarece unii oameni se pot supăra (poate că da, poate că nu, viitor incert)
• Mi-e frică să discut despre nevoile mele sexuale (pe care le pot manifesta acum, în prezent) deoarece pot părea un obsedat / obsedată (știu că mă iubește dar ce-o să creadă?)
• Mi-e frică să încerc acea nouă carieră (deși o detest pe actuala, prezent, living hell), pentru că aici am ceva sigur iar acolo aș putea eșua și nu vreau să fiu perceput/ă ca un om de nimic (viitor incert)

Sunt nenumărate exemple de acest fel. Probabil că și tu poți adăuga propriile tale exemple. Dar ceea ce vreau să observi este că:

1. Toate aceste frici se referă la o situație imaginară dintr-un viitor necunoscut
2. Toate aceste frici se referă la părerile și acțiunile altor persoane asupra cărora nu avem prea mult control
3. În afară de cazul în care stai cu ghiveci de flori suspendat deasupra capului, rareori ți-e frică de ceva atunci când ești singur sau singură, fără a avea interacțiuni cu alte persoane.

Și aici îmi place să dau următoarea pildă:

Imaginează-ți că ești în fața a 200 de persoane. Ești de acord cu mine că fiecare dintre cele 200 persoane va avea o părere diferită în ceea ce te privește? Ești de acord cu mine că orice ai face și oricine ai fi, un procent nu te va putea suferi, un alt procent te va plăcea, iar restul din cei rămași vor avea o gamă întreagă de impresii despre tine? Chiar cei care te vor plăcea, vor face asta în modul lor, pentru că fiecare om are propriile lui percepții.

În acest caz, cine ești tu? Ești chiar tu sau părerea oamenilor despre tine? Cum te definești?

Atâta vreme cât vei pune părerea altora despre tine mai presus decât propria ta ființă, vei trăi o viață limitată în care greu îți vei găsi mulțumirea ca să nu zic fericirea.

O abordare mult mai benefică este aceea în care te cunoști suficient de bine și ai curajul să îți exprimi propria personalitate, dorințele și aspirațiile, fără a căuta aprobarea celorlalți. Este o utopie să încerci să îi împaci pe toți – nu vei reuși asta niciodată multe vieți de-acum încolo.

Ceea ce vei reuși însă prin exprimarea individualității este mult, mult mai important. În primul rând economisești foarte multă energie pe care o pierdeai în a face pe plac altora. Energia și vitalitatea câștigate vor fi investite de-acum înainte în tine. Nimeni altcineva nu-ți trăiește viața, așa încât de ce să nu fii tu persoana care are își trăiește propria viață?

În al doilea rând, dispare un set întregi de frici. Nu mai ai nevoie de aprobarea altora pentru a exprima cine ești tu. Vocea ta capătă forță, măștile cad una câte una. Îți asumi greșelile și înțelegi că fac parte din drumul normal și natural pe care îl parcurgem cu toții în viață.

În al treilea rând, preiei controlul asupra ta. Atragi oameni care rezonează cu tine, nu cu măștile pe care le purtai până acum. Vei fi perceput/ă ca o persoană onestă, care spune lucrurilor pe nume. Cei din jurul tău vor avea încredere să se deschidă în fața ta și astfel relațiile interumane vor fi mai profunde. Viața devine expansivă, plină de noi experiențe la care nu te-ai fi gândit până acum. Dar toate acestea încep cu tine și cu eliberarea de frici.

În acest context, hai să rescriem exemplele de mai sus:

• Mă implic într-o relație cu un bărbat fără să îmi fie frică, voi dărui și cere onestitate; știu că iubirea poate duce și la suferință însă îmi asum acest lucru și voi face tot ceea ce pot eu pentru a avea o relație frumoasă. Iar dacă se întâmplă să fiu înșelată, înseamnă că nu este bărbatul potrivit pentru mine, voi învăța din această experiență și voi fi și mai pregătită pentru următoarea relație.
• Voi exprima ceea ce simt deoarece este important să fiu onest în comunicările mele cu cei din jur. Atâta vreme cât nu urmăresc să jignesc și să rănesc în mod gratuit, sunt conștient ca unii oameni vor fi deranjați de afirmațiile mele. Este dreptul lor să reacționeze așa cum simt ei, la fel cum dreptul meu este să exprim ceea ce simt.
• Voi discuta despre nevoile mele sexuale fără teamă deoarece sexualitatea este un aspect important al vieții de cuplu. Dacă partenerul înțelege din asta că există o obsesie, poate că nu este cel mai potrivit pentru mine. Îl iubesc / o iubesc și doresc să fiu acolo 100%, iar sexualitatea este cea mai intimă comunicare între noi doi.
• Detest viața mea profesională și simt că este momentul să fac o schimbare. Îmi evaluez toate riscurile și avantajele și decid conștient dacă merită sau nu riscul asumat. Apoi trec la acțiune. Sigur, există și perspectiva eșecului și sunt conștient de asta. Însă cariera nu mă definește ca om, este doar un rol, iar eu voi merge mai departe și în cazul eșecului și voi folosi experiența pe viitor. Știu că orice lucru important din lumea asta vine la pachet cu o doza de risc și este decizia mea dacă să mi-l asum sau nu.

Sună mult mai bine. Parcă aud însă un ”da, dar știi Dane, că în situația X sau Y…”. Da, situația X sau Y  trebuie evaluată sub două aspecte: chiar există o piedică insurmontabilă? Sau e doar o altă frică de un potențial viitor? Iar dacă există o piedică, atunci focalizează-te pe aspecte mai mici asupra cărora ai control. Îmbunătățește-ți situația măcar puțin și tot vei simți diferențele. Personal cred că 99% din situații sunt rezolvabile însă ori lipsește o viziune obiectivă, ori nu există suficientă motivație pentru a ieși din zona de confort.

Apropo, dacă te afli într-o astfel de situație și nu știi ce să faci, poți vizita pagina mea de coaching pentru programarea unei sesiuni în care să lucrăm împreună pe depășirea blocajelor.

Mai am un singur lucru pe care vreau să-l subliniez legat de frică. Chiar dacă am prezentat-o până acum ca un obstacol, ceva ce trebuie depășit, frica are și un aspect pozitiv extraordinar.

Frica este un fenomenal instrument prin care poți afla ce aspecte din tine necesită lucru. Frica dezvăluie punctele exacte care te împiedică să devii ceea ce îți dorești. Prin ea, ai un prim pas de unde poți începe călătoria eliberării. Mai uite-te o dată pe exemplele de mai sus. Fiecare frică este adresată printr-o soluție. Dar soluția nu poate fi clară până ce frica respectivă nu este identificată cu precizie.

Ține minte însă că identificarea cu precizie a fricilor ține de identificarea emoțiilor. Și aici este un subiect amplu pe care o să îl tratez într-un articol viitor.

Până atunci, te aștept de cealaltă parte a fricii…