Ceea ce nu știi nu te poate răni…

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care l-am conștientizat, odată plecat pe această cale a evoluției personale, este diferența dintre centrarea pe interior și centrarea pe exterior. Tipul de centrare adoptat are darul de a schimba radical toate experiențele pe care le trăim. Efectul este atât de puternic încât este imposibil să treacă neobservat de către ceilalți.

Pentru a explica mai bine ce înseamnă centrarea, trebuie să facem un detur prin realitatea obiectivă și adevărul absolut.

Realitatea obiectivă

Ei bine, într-un singur cuvânt, realitatea obiectivă pur și simplu nu există pentru noi. Mai bine spus, ea există undeva în afara noastră, dar nu este accesibilă pe căile normale.

Oamenii au un număr limitat de simțuri. Clasificarea tipică, de la Aristotel citire, include: văz, auz, simț tactil, gust și miros. În plus, clasificări mai recente ajung să numere până la (și chiar peste) 21 de simțuri diferite, cum ar fi: tipuri de vedere, gusturi diferite,  tipuri de senzații, etc. Privește imaginea alăturată pentru o listă mai detaliată.

Pe baza simțurilor, mintea noastră creează o hartă a lumii înconjurătoare pe care o folosim zi de zi în mod subconștient. Spre exemplu simpla afirmație: ”Mi-e cald” pune în mișcare o sumedenie de programe ale subconștientului. În primul rând, corpul măsoară temperatura ambientală prin piele, prin aerul inspirat, prin senzația de soare sau umbră și chiar vizual. Toate aceste date sunt prelucrate și sunt apoi comparate cu un nivel de referință. Se emite rezultatul: ”Acum mi-e cald” și acest lucru devine o realitate pentru mine.

Să zicem că sunt 30 de grade Celsius. Este o valoare concretă, măsurabilă. Mie mi-e cald. Dar oare unui african care a trăit toata viața în regiunile ecuatoriale îi va fi cald? Sau unui locuitor al deșertului? Dar unui eschimos? Probabil că săracul eschimos se va simți așa cum ne simțim noi într-o saună.

Așadar, deși afirmația este bazată cel puțin pe o măsură universal valabilă, ea este în esență extrem de subiectivă. Extrapolând, acest lucru se aplică în absolut toate situațiile pe care le avem în viață. Mediul exterior este perceput, este prelucrat și este interpretat într-o manieră personală. Mai mult, simțurile noastre sunt imprecise. Nu simțim aerul decât atunci când se mișcă. Nu vedem radiațiile infraroșii sau ultraviolete, dar știm că ele există.  Nu putem detecta o diferență de temperatură de un grad sau de jumătate de grad. Fiecare dintre noi vede culorile ușor diferit (și mă refer aici la o vedere sănătoasă). Iar culorile ce sunt? O reflexie filtrată a unei radiații electromagnetice.

Concluzia pe care vreau să o ating aici este că niciodată realitatea noastră nu va putea fi obiectivă și universal valabilă. Nici măcar atunci când ideea respectivă este îmbrățișată de un mare număr de oameni nu avem garanția că este o realitate reală. Cel mai bun exemplu pe care pot să ți-l dau vine din știință. Până nu demult, majoritatea oamenilor considerau ca Soarele se rotește în jurul Pământului și nu invers. Nu era altceva decât o realitate subiectivă agreeată de un grup mai mare. Și de fapt cam asta face știința: produce realități agreeate de grupuri mari de oameni.

Pe de altă parte este ironic dacă stăm să ne gândim că marile progrese s-au datorat unor grupri foarte mici de oameni (sau chiar indivizi) care au contrazis ceea ce se credea până atunci ca fiind real.

Ai putea acum să îmi spui: ”Da Dane, dar uite, faptul că Pământul se rotește în jurul Soarelui nu este o realitate obiectivă? S-a demonstrat științific, avem telescoape, putem să vedem acest lucru.” Într-adevăr, una din funcțiile științei este să valideze modelele și teoriile pe care le avem. Știința caută confirmarea acestor modele prin măsurători, observații și alte instrumente specifice. Dar tot pe simțurile noastre limitate se bazează. Întrebarea este: poți să fii sigur că știința deține răspunsurile real obiective? Istoria ne învață că nu. Suntem acum mai aproape de o realitate obiectivă? Poate că da, însă nu este o certitudine. Am citit la un moment dat cum se determină matematic distanța dintre două corpuri cerești, sau chiar înălțimea unui munte. Well, să spunem că procesul nu e tocmai exact.

Sper că nu te-am pierdut cu toate detaliile astea științifice. Ceea ce vreau să înțelegi este că știința este folosită ca un instrument absolut, obiectiv și fundamentat, în condițiile în care nu deține toate răspunsurile, deși are uneori aroganța de a pretinde asta. Fără îndoială că știința are meritele ei indiscutabile, dar are și limite. Și pe măsură ce mergem din exterior către interiorul nostru subtil, limitele acestea devin din ce în ce mai evidente.

Pe de altă parte, realitatea în care trăiești zi de zi este personală, interpretată și fabricată în mintea ta, pe baza unor date din exterior. Crezi că vine iubitul sau iubita și îți toarnă dragoste cu lingurița? Iubirea o simți pentru că vine din tine, iar partenerul este doar un motiv de a o manifesta și un mijloc de a o experimenta. Hai acum să vorbim despre adevăr.

Adevărul absolut și universal

S-au scris atâtea cărți și tratate filosofice pe tema aceasta încât nu mai are sens să le reiau. Dacă te interesează subiectul, îți recomand să citești Kant și Platon. Cuvântul adevăr (truth) este derivat din sanscrită, ”dhru” și înseamnă fix. Este vorba deci despre acele aspecte considerate imutabile, puncte de referință. Dar ce este fix într-o lume în care absolut totul se schimbă? Căutarea adevărului durează de milenii întregi, fără să existe o soluție unanim acceptată nici până acum.

Lipsa unui consens se datorează lipsei accesului la realitatea obiectivă. Iar realitatea obiectivă este singurul lucru fix. Adevărul absolut se bazează pe realitatea obiectivă. Atâta timp cât nu avem acces la ea, este practic imposibil să descoperim adevărul absolut și universal valabil.

Mâncarea asta e prea sărată? Depinde. Lumina e puternică? Depinde. Relația asta e frumoasă? Depinde. Masa aceasta este solidă? Aparent da, însă știm că nu e altceva decât un nor de atomi având spații imense între ei. Totul depinde de observator. Iar observatorul, așa cum arătam mai sus, depinde de simțuri și de modul în care interpretează informațiile aduse de ele.

Singurul adevăr absolut și universal nu va veni din exterior, ci din interior, mai precis pe cale spirituală. El este constituit din legile universale ale vieții pentru că sunt fixe și se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor.  Așa cum spunea filosoful englez John Locke:

”Iubirea de adevăr este principala perfecțiune umană și sămânța tuturor celorlalte virtuți.”

Da, iubim adevărul, însă mare atenție ce anume considerăm că este adevărat și ce nu. Adevărul absolut și universal nu apare în această existență, el trebuie căutat doar în spiritualitate. Nici măcar în religie, deoarece religiile sunt și ele modele interpretative ale spiritualității. Religiile sunt multe, dar există un singur set de legi universale și deci un singur fel de spiritualitate la care avem cu toții acces prin simplul fapt că ne-am născut oameni.

Așadar, adevărul absolut vine din interiorul nostru, iar cel relativ vine din realitatea subiectivă pe care ne-o creăm. Asta înseamnă că adevărul este propriu și personal. Doi oameni pot sau nu să aibă aceeași viziune asupra adevărului. În orice comunicare este bine să ții cont de asta.

Un exemplu din viața de zi cu zi:

El și ea – cuplu. Este seară, fiecare la casa lui. El este obosit, îi spune ei că se duce să se culce. Își spun noapte bună cu emoticoane cu mulți pupici și vorbe frumoase. Apoi vine dimineața. Uitându-se pe Facebook, ea vede că el a fost online la ora 3 am. Reacții posibile:

1. M-ai mințit, ai zis că te culci dar ai stat de vorbă cu altele pe net
2. Ai ieșit fără mine prin oraș (și cine știe cu cine te-ai văzut)
3. Ți-a fost rău ca mi-ai zis că ai mâncat ceva greu seara
4. Iar nu ai avut somn, știu că ți se întâmplă să mai ai insomnii

Realitatea obiectivă: a fost online. Toate celelalte sunt exemple de realități și adevăruri subiective. Ne lovim de astfel de situații în fiecare zi. Iar el a fost online pentru că s-a trezit să bea un pahar de apă, și-a dat seama că nu a închis datele, iar când a deblocat telefonul a apăsat din greșeală pe celebra iconița albastră. După care s-a întors la somn. Asta a fost tot. Dar dacă ea este genul de persoană neîncrezătoare și geloasă, va fi greu de convins care este adevărul pentru că realitatea ei subiectivă se va baza pe neîncredere și gelozie.

Centrarea pe exterior

Acest tip de centrare este în esență o formă de realitate pe care ne-o creăm. O analogie simpatică este să îți imaginezi o planetă care e bombardată de meteoriți și care nu se poate mișca sau apăra. Ea este la mila universului și a diverselor corpurilor rătăcitoare.

În acest tip de perspectivă, lucrurile ni se întâmplă și nu avem ce face să le evităm. ”El m-a certat. Șoferul acela mi-a tăiat calea. E vina exclusivă a clientului. E vina colegului de birou că mi-a dat gripă.” Practic, mă reduc la stadiul unui pion care este jucat de forțele din exterior și cărora nu pot să le țin piept. Acest lucru generează teamă, stres, tensiuni și chiar afecțiuni (dacă tensiunile și stresul se cronicizează).

Cel mai grav lucru este că astfel de perspectivă îți ia practic forța de a schimba ceva. Te face lipsit de putere. ”Cine sunt eu să pot schimba modul în care mă tratează șeful? Cine sunt eu să mă lupt cu virușii? Clientul are întotdeauna dreptate. Pur și simplu nu pot. Îmi urăsc viața zi de zi. De ce mi se întâmplă toate numai mie? Unde am greșit, oh Doamne!”

Dar tu nu ești construit să fii așa. Tu ești un creator al realității. Tu nu ai limite, ai fost trimis aici să te bucuri de darurile existenței. Iar spiritul tău știe asta. De aceea va intra în conflict cu rațiunea, a cărei scop este supraviețuirea. Trăiești astfel un război constant cu tine însuți. Din păcate marea majoritate a oamenilor se află în această situație, consecință a centrării pe exterior și a evenimentelor care li se întâmplă.

Pentru a ieși din acest cerc vicios, trebuie schimbată paradigma. Ajungem astfel la centrarea pe interior.

Centrarea pe interior

Acest mod de a privi lucrurile pleacă de la premisa că ceea ce ni se întâmplă în exterior este o reflexie a eu-lui interior. Dacă dorim să schimbăm ceva în exterior, trebuie să ne schimbăm noi înșine. Bazându-te pe aceleași obiceiuri, nu te poți aștepta să obții rezultate diferite.

Este destul de greu de făcut tranziția, pentru că brusc devii responsabil de ceea ce se întâmplă cu tine. Iar responsabilitatea presupune asumare, presupune decizii inteligente, presupune consum de energie și ieșirea din zona de confort. Dar capeți în schimb cea mai puternică armă posibilă.

Capeți astfel puterea de a acționa și de reacționa într-un mod superior. Ai în esență tot ceea ce îți trebuie pentru a face schimbările necesare. Acest lucru necesită multă energie la început pentru că este o schimbare radicală pe toate planurile. Se schimbă relaționarea în familie, în viața socială, în carieră, nimic nu rămâne la fel. Tocmai din această cauză, ieșirea din zona de confort este o piedică majoră pentru foarte multe persoane.

A fi centrat pe interior înseamnă în primul rând să te descoperi pe tine însuți. Să înțelegi cine ești și care-ți sunt dorințele. Să te privești cât de obiectiv poți tu, să îți recunoști calitățile și lipsurile și să le accepți așa cum sunt ele. Să te accepți așa cum ești. Să înțelegi că este normal să greșești. Iar odată ce stăpânești aceste lucruri, capeți puterea de a schimba și exteriorul.

Nu am cunoscut om care să fi făcut această tranziție și căruia să-i fi părut rău. Dimpotrivă, cu toții au realizat cât de mult au fost limitați de centrarea pe exterior și cât de multă putere asupra propriei vieți au câștigat prin schimbarea paradigmei.

Asta nu înseamnă că brusc viața devine roz. Apar și la ei probleme sau situații complicate. Dar au găsit astfel un mod mai constructiv și mai eficient de a trece peste ele, reducând tensiunile. Iar atunci când conștientizezi faptul că ai responsabilitatea experiențelor tale, încerci să iei toate învățăturile posibile pentru a nu le mai repeta. Știi că tu le repeți, nu altcineva.

Ceea ce nu știi nu te poate răni

Până acum am vorbit despre realitatea obiectivă, adevărul absolut, centrarea pe exterior și cea pe interior. În tot acest context aș vrea să te reflectezi câteva momente la afirmația din titlul de mai sus.

În goana noastră după adevărul absolut (adică acel adevăr pe care îl acceptăm în sistemul nostru de valori), uităm că în viața de zi cu zi avem acces doar la un adevăr fluid. Adevărul meu e de cele mai multe ori diferit de al tău. Uităm că fiecare persoană și-a stabilit propriul adevăr și propriul model al realității. Câteodată coincid cu ale noastre, alteori nu. Dar cea mai mare greșeală pe acest subiect este să consideri că adevărul tău este cel corect și universal valabil. Chiar dacă nu ești de acord cu celălalt, acceptă-i faptul că are o perspectivă diferită și folosește asta în comunicarea cu el / ea.

Mai ales în relațiile de cuplu se întâmplă deseori să proiectăm asupra partenerului modelele noastre de adevăr și de realitate. ”Dacă eu fac asta, tu de ce nu faci la fel?” Atâtea tensiuni pot fi evitate prin comunicarea conștientă a propriilor modele. Dar oamenii au mari probleme cu acceptarea modelelor celorlalți. Și în acest caz, următoarea întrebare mi se pare genială:

”Tu ce vrei de la viață? Vrei să fii fericit sau să ai dreptate?”

Dreptatea este munca egoului pentru supraviețuire. A nu avea dreptate este echivalentului unei ”ego-cideri”. Cea mai mare frică a ego-ului este ”moartea”  sa, într-un sens simbolic desigur. Iar fericirea nu are nimic de-a face cu ego-ul, ea vine din interior, din partea noastră spirituală.

Am stabilit până acum că realitatea accesibilă este o realitate obiectivă transformată și adaptată de procesele mentale, în mare parte automate.

Realitatea obiectivă (exterior) → Proces mental  și emoțional → Realitatea subiectivă (interior)

Să presupunem acum că ai o prietenă sau un prieten care nutrește gânduri nu tocmai plăcute despre tine. De față cu tine se comportă foarte bine, totul pare în regulă, până într-o zi când afli de părerea lui reală despre tine. Cum te face asta să te simți?

Aici apare importanța tipului de centrare. Dacă ești un om centrat pe exterior, reacția tipică este să te simți jignit, dezamăgit, să nu vrei să mai auzi de el. Îl consideri un om de nimic care nu merită atenția ta.

Pe de altă parte, ca om centrat pe interior, îți vei putea alege reacția. Te vei întreba: este adevărat ceea ce spune? Dacă da, hai să vedem cum de s-a ajuns la asta. Te vei simți jignit? Poate că da, poate că nu. Îți vei evalua mai bine propria responsabilitate. Te vei simți dezamăgit? Poate ca da, poate că nu. Există un adevăr în cele spuse? Și aici răspunsul de da sau nu va face toată diferența. Oamenii centrați pe interior recunosc dreptul fiecăruia la propria opinie. Dar nu se lasă definiți de acea opinie. Pentru ei este un semnal de alarmă care le arată pe unde ar mai avea de lucru.

Astfel, automatismul emoțional devine o reacție voluntară. Atâta vreme cât ceea ce nu știi nu te poate răni, înseamnă că emoția negativă asociată rănirii are ca sursă mintea ta. Cuvintele altuia nu au forța asta de a-ți schimba starea emoțională decât în măsura în care tu le permiți asta. Și cum le permiți? Admițând în sinea ta că persoana respectivă are dreptate.

Dacă nu ar fi așa, înseamnă ca te-ai simți afectat emoțional înainte să afli. Realitatea prietenului a existat și înaintea momentului în care ai luat cunoștință cu ea, corect?

Așadar mintea ta generează o emoție ca urmare a unei realități aduse în sfera conștientului. Asta înseamnă că ai control pe acest proces.  Există două componente ale unei emoții: o reacție inconștientă și una conștientă. Pe cea conștientă o poți ține sub control dacă exersezi asta.

Asta înseamnă că exteriorul este doar un factor cauzator dar nu și determinant. Nu te poți simți rănit în urma unui aspect din exterior decât cu acordul tău. Și cum îți dai acordul? Acceptând sistemul de referință al celuilalt, acceptând realitatea celuilalt. Dacă cineva îți spune că ești prost și în sinea ta crezi și tu asta, te vei simți atacat sau jignit. Pe de altă parte, dacă ești fem convins că nu este așa, insulta va trece pur și simplu pe lângă tine ca un glonț care și-a ratat ținta.

Centrarea pe exterior este ca și cum ai da acordul tuturor să se joace cu mintea ta și cu sistemul tău emoțional. Au acces cam toți, de la iubit până la omul din colțul străzii, iar starea ta emoțională este la mila lor. Pe celalată parte, atunci când ești centrat pe interior controlezi mult mai bine accesul la emoțiile tale. Nu înseamnă că vei deveni imun, dar te va ajuta mult mai mult decât înainte.

Amintește-ți de legea rezonanței. Pentru ca o opinie din exterior să aibă efecte asupra ta, trebuie să existe un aspect interior care rezonează cu ea. Fără acel aspect interior, ești practic invulnerabil. Asta nu înseamnă că devii un om fără emoții ci dimpotrivă, că te maturizezi emoțional. Iar un astfel de om va fi mai echilibrat, mai sigur pe el, mai aproape de sistemul său de valori, va comunica mai bine și va putea astfel să își îmbunătățească toate aspectele vieții.