A fi sau a nu fi… egoist?

Egoismul este un subiect delicat, prost înțeles, și tocmai de aceea cred că a sosit momentul să îi dedic un articol întreg, ceea ce oricum e prea puțin. Într-un cuplu există multe situații care se învârt în jurul egoismului, situații în care este greu de luat o decizie, mai ales când efectele se resfrâng și asupra partenerului. Unde tragi linie? Unde se termină altruismul și începe individualismul? Unde se termină ”eu” și începe ”noi”?

Fără îndoială că o relație profundă nu se poate baza pe 2 de ”eu” complet separați și este necesar un ”noi”. Dar ce facem atunci când a fi împreună vine să încalce propria noastră individualitate? Unul dintre motivele pentru care bărbații se tem de căsătorie este faptul că trebuie să renunțe la o parte din individualitatea lor pentru a supraviețui în cuplu. Folosesc special termenul de a supraviețui, pentru că el indică o stagnare și o păstrare în limitele funcționalului. Nici vorbă de creștere, de evoluție, de întărire a legăturii dintre cei doi.

Din păcate, marea majoritate a cuplurilor se mențin în zona de supraviețuire, pentru că nu au înțeles un lucru simplu: individul nu moare atunci când se află într-o relație. Individualitatea trebuie mereu onorată, nu trebuie niciodată omorâtă, pentru că este latura noastră cea mai puternică, mai puternică decât ”noi”. Iar bărbații în special, datorită naturii lor Yang, sunt mult mai sensibili la acest aspect și mai predispuși la apărarea granițelor personale.

Într-un cuplu, în fiecare dintre parteneri se manifestă în mod natural o formă de disociere. Pe de o parte rămâne individualitatea cu aspirațiile, dorințele și problemele specifice. În plus, apare o zonă comună, a cuplului care are propriile dorințe și planuri. Conflictele cele mai mari derivă din două situații: fie se ignoră această disociere și ”noi” ia locul lui ”eu”, fie valorile personale sunt în contradicție cu valorile cuplului.

În primul caz apare o sufocare a individului, ceea ce se manifestă în plan extern prin nervozitate, prin tendința de a face lucruri care confirmă esența eu-lui, gelozie și aventuri. Toate acestea sunt efecte ale unei personalități înecate, sufocate, care nu își mai poate exprima liber individualitatea. În cel de-al doilea caz este vorba despre lucruri care îi fac plăcere unuia, dar sunt detestate de celălalt.

Realitatea este de obicei compusă din cele două aspecte, ceea ce face situațiile să fie mai greu de identificat. Iar fără identificarea corectă este dificil de găsit o soluție reală. Și aici apare problema acestui egoism.

Mulți dintre noi am fost învățați cu ideea că o familie are la bază sacrificiul de sine. Asta e o bazaconie imensă, care din păcate este o sursă de eternă suferință. O familie care pleacă de la această premisă este o familie care se chinuie să rămână închegată, pentru că forțele individuale nu dispar, ele sunt doar adormite, iar după o perioadă ies puternic la suprafață sub forma unor frustrări acumulate de-a lungul timpului.

Deși pare un gest altruist, sacrificiul propriilor dorințe este o condamnare la suferință eternă. A nu renunța la ele poate fi interpretat de partener ca un gest egoist. Sau poate fi interpretat așa chiar de tine, pentru că se pleacă de la un mindset limitativ. Tot secretul este armonizarea propriilor dorințe cu dorințele de cuplu. Iar această armonizare nu înseamnă altceva decât că dorințele tale își găsesc ecou și susținere în celălalt.

E ceva mai simplu de înțeles dacă ilustrez cu un exemplu. El și ea, John and Mary, adică Ion și Maria. El, pasionat de călătorii, visează să vadă toată lumea. În schimb ea este genul comod care preferă all-inclusive, dar și asta destul de rar, întrucât îi place teribil de mult pe canapeaua de acasă.

Cum îi facem să se înțeleagă? Dacă el își neagă individualitatea, va deveni familist, însă va acumula frustrări și nemulțumiri care vor exploda cu fiecare ocazie posibilă. La fel și în cazul ei, dacă îl va însoți în călătorii, cel mai probabil va fi mereu obosită, nemulțumită că este scoasă din zona ei de confort, iar ceea ce ar trebui să fie o activitate plăcută se va transforma într-un coșmar pentru amândoi. Amândouă variantele au la bază sacrificiul de sine în numele unui altruism prost înțeles.

Dacă vor să rămână împreună, o variantă mai bună este ca fiecare să recunoască și să respecte cu adevărat aspirațiile celuilalt, chiar dacă asta înseamnă să nu facă toate vacanțele împreună. Ocazional, poate că el va sta acasă sau ea va veni în vreo aventură prin junglă dacă își dorește asta.

În acest caz nimic nu e forțat, este o alegere proprie a fiecăruia dintre parteneri. Iar dacă în rest există iubire, timpul petrecut separat o va amplifica, va crea dor, va crea momente de scântei când se vor revedea.

Egoismul este folosit și ca tehnică de manipulare în cuplu. Dacă faci ceea ce vrei tu, eu voi suferi. Dacă ieși seara cu băieții, mă simt ignorată. Sau dacă ea se vede cu fetele, el se simte ignorat că a rămas acasă și nu are cine să îi prepare cina. Astea sunt jocuri de putere în cuplu și au loc atunci când nu există un respect adevărat între cei doi. Pentru că la baza unei relații bune stau iubirea și respectul reciproc. Iar a respecta înseamnă, printre altele, a înțelege individualitatea celuilalt și a nu o dinamita cu orice ocazie posibilă și cu apelul la emoții negative. Așa apar resentimentele față de partener.

Individualitatea nu înseamnă niciodată egoism, deși sunt destule cazurile în care se pune semnul egal între cele două. Când dezbat această problemă cu clienții mei, dau de obicei următorul exemplu:

Imaginează-ți că ești precum Soarele în centrul sistemului solar. Ai un rol, acela de a regla funcționarea planetelor, de a le lumina și de a le încălzi. Cu cât îți îndeplinești rolul mai bine, cu atât armonia întregului sistem este mai bună. Asta înseamnă să îți păstrezi individualitatea ființei. Dacă începi să rupi bucăți din tine și să le cedezi planetelor, în curând nu va mai rămâne nimic. Te vei autodistruge, te vei stinge și tot sistemul solar se va scufunda în întuneric. De aceea trebuie să ai mare grijă de nevoile personale, pentru că doar în acest mod vei putea străluci și vei împărți și celorlalți din strălucirea ta într-un mod benefic atât pentru tine cât și pentru cei care îți acceptă darurile.

Văd deseori bărbați și femei care au uitat să mai fie soare. Sunt stinși, ca niște roboței care își trăiesc zilele reacționând doar la ceea ce se întâmplă în jur. Sunt oameni care și-au uitat individualitatea și propriile dorințe. Uneori împrejurările i-au condus către așa ceva, însă niciodată ele nu vor avea efect dacă nu se suprapun peste un model mental care să le dea putere să acționeze. Și ceea ce nu înțeleg majoritatea oamenilor este tocmai această cauzalitate: de la modelul mental asumat au apărut și împrejurările. Niciodată invers.

Suntem o generație care își are rădăcinile în lipsuri și sacrificii. De aceea, multora le este străină ideea de abundență, de pozitiv, de cuplu fără sacrificii. Ne inspirăm din cele mai proaste surse în loc să le căutam pe cele care ne trag în sus. Cu toții avem prieteni sau prietene care au suferit sau care au trecut prin relații disfuncționale. Și le acordăm importanță tocmai lor, în loc să ne limităm la empatie și sprijin, luându-ne după exemplele pozitive, puternice. Tu de la cine preferi să înveți?

Toate regulile și conceptele mentale pe care le folosești și pe care le consideri ”reale” sunt de fapt în mintea ta. Ai o imagine despre cuplul perfect sau despre reușita în familie. Imaginile astea au fost formate acum câtva timp de părinții tăi, de bunicii tăi, de exemplele pe care le-ai văzut în jur, de filme, de mass-media care îți prezintă senzaționalul negativ. Tot ceea ce consideri că este posibil și adevărat, este posibil și adevărat. Așa că alege cu atenție ce este posibil și ce este adevărat, pentru că aceste lucruri îți guvernează viața în moduri extrem de subtile și greu de identificat, dacă nu ești obișnuit să te studiezi neîncetat.

A sosit momentul să îți redefinești noțiunile de egoism, altruism, individualism. În limba română egoismul are conotații negative, așa că ești liber să cauți un alt termen mai potrivit, dacă asta te face să îl accepți mai ușor. Gândește-te la tine ca la acel Soare care nu poate susține un întreg sistem planetar (familia, cuplul, relațiile interumane) decât dacă strălucește. Ai putea spune despre soare că este un astru egoist? El este cel care împarte viață din ființa lui cu fiecare foton pe care îl aruncă în spațiu. Iar dacă ai întâlnit persoane care aplică acest principiu în viața lor, vei înțelege cât de extraordinar este să ai alături un astfel de bărbat sau de femeie.

Încetează să-ți mai cauți ”jumătatea”. Nu ești și nu ai fost niciodată jumătate de om, ești un om întreg din secunda în care te-ai născut. Nu căuta pe cineva care să te ”completeze”, ești deja complet, doar că ai uitat asta. Nu căuta un partener pentru a fugi de tine prin celălalt. Toate astea sunt rețete ale dezastrului, iar în spatele unui zâmbet chinuit într-o poză pe Instagram sau Facebook se ascund multe tristeți lăuntrice.

Dă-ți voie să fii ”egoist”. De fapt, în acest context nu este altceva decât manifestarea propriei individualități. Nu este nimic rău în asta, dimpotrivă, eliberându-te de falsele constrângeri, devii liber să formezi relații cu adevărat împlinite, profunde, având la bază iubirea, expansiunea și evoluția personală. Și doar așa îi poți dărui celuilalt ce ai tu mai bun. Spune-mi că nu-ți dorești asta.

Pentru că, vezi tu… în acest context, a fi ”egoist” înseamnă de fapt a fi teribil de altruist…